Ultimele articole


Urmărește-ne în social media:

Comunicat de presa 22 Iulie 2024

#comunicatdepresa

 

UNSICAR: peste 52 de milioane de lei despăgubiri în 2023 – de ce ai nevoie de asigurare de călătorie în sezonul estival?

Drepturile călătorilor care aleg avionul ca mijloc de transport când pleacă în vacanță sunt destul de bine cunoscute și promovate, dar sunt atât de multe alte situații neprevăzute atunci când planifici o vacanță, situații în care o asigurare poate fi de mare ajutor. În 2023, aproximativ două treimi din români au ales să călătorească în țările apropiate, cum ar fi Bulgaria, Grecia și Turcia. Despăgubirile plătite de companiile de asigurări pe anul 2023 prin polița de asigurare de călătorie au fost de peste 52 de milioane de lei.

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) subliniază importanța unei astfel de asigurări și care sunt principalele riscuri pe care le acoperă.

„Asigurările de călătorie se numără printre acele măsuri de siguranță pe care ar trebui să le avem în vedere înainte de a pleca în vacanță. Alegerea în cunoștință de cauză a poliței de călătorie potrivite poate asigura acoperirea mai multor chetuieli de asistență medicală chiar și în cazul accidentelor de surfing, scufundări sau accidente în timpul zborului cu parapanta. Rolul brokerului este acela de a oferi consultanța necesară în alegerea poliței de asigurare adaptată nevoilor personale și mai apoi, oferă asistență în caz de daună,”, afirmă Dorel Duță, președintele UNSICAR.

 

Ce acoperă Polița de Călătorie (în funcție de opțiunile alese)

  1. Asistență medicală în caz de urgență

Fie că te afli într-o zonă tropicală sau într-o metropolă europeană, problemele de sănătate sunt imprevizibile. Polițele de călătorie acoperă serviciile medicale și accidentele care necesită intervenții de urgență (inclusiv tratamentul de stabilizare în cazul unui puseu acut al unei afecțiuni cronice), precum și cheltuielile de repatriere în cazuri grave. Pe majoritatea polițelor beneficiezi de acoperirea cheltuielilor medicale în caz de urgență până la 30.000 sau chiar 50.000 de euro.

  1. Anularea călătoriei

Viața este plină de surprize și uneori planurile de vacanță trebuie anulate. Polițele de asigurare de călătorie pot acoperi sumele plătite pentru rezervări și pachetele turistice care nu pot fi recuperate din cauza unor motive bine întemeiate, cum ar fi incapacitatea medicală de a călători, decesul sau spitalizarea unei rude apropiate, sau chiar șomajul neașteptat.

  1. Întârzierea și pierderea bagajelor

Unul dintre cele mai frustrante scenarii este pierderea sau întârzierea bagajelor. O poliță de călătorie acoperă cheltuielile rezonabile necesare înlocuirii de urgență a hainelor și altor articole esențiale în astfel de cazuri. De asemenea, sunt acoperite despăgubirile pentru pierderea definitivă sau furtul bagajelor.

  1. Întârzierea cursei aeriene sau pierderea legăturilor de zbor

Întârzierile la zboruri pot afecta serios planurile de călătorie. Asigurarea de călătorie acoperă cheltuielile necesare în cazul în care zborul de plecare întârzie mai mult de 6 ore sau dacă pierzi o conexiune din cauza unei întârzieri neprevăzute.

  1. Asistență rutieră și serviciul Rent a Car

Polițele de asigurare pot include și acoperiri pentru asistență rutieră, cum ar fi tractarea vehiculului sau repatrierea acestuia dacă nu poate fi reparat la destinație. Dacă închiriezi o mașină, asigurarea poate acoperi fransiza în cazul unui accident, oferindu-ți o protecție suplimentară. Atunci când închiriezi o mașină în străinătate, adesea firmele de rent-a-car impun clienților să plătească o sumă importantă în caz de accident, de ordinul a 1.000-3.000 de euro. Alegerea unei polițe de călătorie adaptată acestei nevoi poate acoperi inclusiv astfel de pierderi financiare, la un preț mult mai mic decât variantele oferite de firmele de rent-a-car din țara de destinație.

  1. Sporturi de agrement

Pentru cei aventuroși care intenționează să practice sporturi de agrement, polițele de călătorie pot include și acoperiri pentru accidentele survenite în timpul acestor activități, asigurând asistența și tratamentul medical necesar.

 

Ce NU acoperă Polița de Călătorie

Totodată, aflăm și ce excluderi pot apărea în cazul unei asigurări de călătorie. Printre acestea se numără afecțiunile cronice sau preexistente, medicamentele pentru boli cronice, tratamentele non-urgente și afecțiunile provocate intenționat. De asemenea, nu se oferă despăgubiri pentru evenimente produse în urma comiterii unei infracțiuni sau pentru intervențiile chirurgicale estetice.

 

De ce alegem serviciile unui broker de asigurare

Beneficiile semnificative pe care le câștigă un client atunci când apelează la un broker sunt:

– Economie de timp: Într-o singură interacțiune, ai acces la toate ofertele relevante.

– Economie de bani: Vei avea acces la cele mai bune oferte disponibile pe piață.

– Consiliere la achiziție: Profesioniștii te vor ghida în alegerea celei mai potrivite oferte.

– Asistență în caz de daună și reprezentarea clienților în fața firmelor de asigurări.

 

Asigurarea de călătorie este un certificat de liniște, un angajament că indiferent de ceea ce se întâmplă, sunteți pregătiți.

 

Despre UNSICAR

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR), organizație înființată în anul 2000, reprezintă 80 de companii – de brokeraj de asigurare, de regularizare daune și de pregătire profesională, cu peste 25 000 de oameni si cu o cotă de piață cumulată ce depășeste 68% din piata de brokeraj de asigurare. Uniunea reprezintă interesele colective ale membrilor săi și colaborează cu instituţiile publice pe aspecte care privesc piaţa de brokeraj de asigurare și consumatorul de produse de asigurare.

UNSICAR este membru cu drepturi depline a BIPAR (Bureau International des Producteurs d’Assurances et de Reassurances), organizație internațională înființată în 1937 care reunește asociațiile profesionale naționale ale intermediarilor în asigurări și care este principalul partener de dialog cu intermediarii de asigurări pentru instituțiile europene de reglementare.

 

Descarca „Comunicatul de presa 22 Iulie 2024” in format PDF aici.

UNSICAR
Prezentare generala a confidentialitatii

Vizitarea si utilizarea site-ului www.unsicar.ro implica acceptarea Termenilor si Conditiilor de utilizare a acestui site ce vor fi detaliate in paginile de Termeni si Conditii si Politica Confidentialitate. Se recomanda citirea cu atentie a acestora inainte de a folosi sau de a obtine orice informatii de pe site-ul www.unsicar.ro.